În seara zilei de 21 decembrie 2011, în Sala Mare a vechiului Palat Episcopal din Galaţi, a avut loc serbarea de Crăciun a tinerilor de la Seminarul Teologic Ortodox.

Ca-n fiecare an, tinerii elevi seminariști au pregătit împreună cu profesorii lor un program artistic bogat, care a încântat auditoriul. Ei au cântat colinde, au recitat poezii pe fondul muzical al pianului și la final, îmbrăcați în costume tradiționale, cu coarnele plugului în mână, cu buhaiul, cu tălăngi, cu clopoței, și în sunet de corn, au recitat un plugușor de anul nou.

La această serbare a fost invitat și un cor de eleve de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Galați care au bucurat pe cei prezenți prin vocile și poeziile lor.

La eveniment a participat ca oaspete de onoare și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a vorbit tinerilor la sfârșit despre inflația colindelor în mass-media, multe din ele nefiind conforme cu tradiția Bisericii Ortodoxe și a poporului român. Ierarhul Dunării de Jos a arătat legătura dumneziească între colinda românească și taina Nașterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Preacurată.

Cantine sociale