Astăzi, 20 decembrie 2011, în ziua de prăznuire a Sfântului Ignatie Teoforul, pruncul luat în brațe de Mântuitorul Hristos, după Sfânta Tradiție, s-a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală de către ÎPS Părinte Casian la care au fost invitați 250 de copiii de la grădinițele. școlile și liceele județului Galați.
Această întâlnire duhovnicească se încadrează în programul desfășurat în toată Patriarhia Română: "Hristos împărtășit copiilor".
Copiii prezenți au dat dat răspunsurile la Sfânta Liturghie împreuna cu tinerii seminariști și cu preoții aflați printre ei în biserică.
După împărtășirea slujitorilor în Sfântul Altar a urmat împărtășirea copiilor, care s-au pregătit pentru aceasta în zilele trecute, mergând împreună cu profesorii lor de religie șă-și mărturisească păcatele în fața unui duhovnic.
Pe rând, grupuri de copiii de la diferite școli au cântat colinde, printre aceștia aflându-se și copiii cu deficiența de auz de la Școala P.P. Negreanu din Galați.
La final copilașii au primit daruri și au mărturisit că a fost o zi minunată în viața lor. La ieșirea din catedrală toți cei prezenți au avut bucuria de a se închina unei părticele din moaștele Sfântului Ignatie Teoforul.