În cursul zilei de 17 august 2023, 20 de copii din parohiile Nicoreşti, Poiana și Piscu Corbului din cadrul protopopiatului Nicoreşti, judeţul Galaţi, s-au bucurat de o excursie la Mănăstirea „Sfânta Treime“ – Buciumeni.
Ajunşi la destinaţie, copiii împreună cu preoţii din parohiile de care aparţin, au mers mai întâi în biserica aşezământului monahal unde s-au rugat lui Dumnezeu pentru părinții, bunicii și colegii lor de școală.
A urmat apoi vizitarea muzeului mănăstirii, unde au primit informaţii despre obiectele expuse în muzeu și despre valoarea și importanţa lor.
Ziua a continuat în pădurea mănăstirii cu implicarea copiilor într-o serie de activităţi educative şi recreative, cu cântece și jocuri populare și diverse întreceri sportive.
Evenimentul dedicat acestor copii s-a încheiat cu o agapă în foișorul de vară din pădure.
Scopul acestor manifestări este de a stimulta implicarea copiilor în viaţa Bisericii şi petrecerea timpul liber cu cât mai multe activităţi potrivite dezvoltării lor sănătoase, sufleteşti şi trupeşti.
Pr. Rareş Bucur
Pr. Marian Docan