În perioada 5-8 august 2023, în cadrul Programul eparhial de vară pentru copii „Vacanța din pridvorul Bisericii“, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Grupul catehetic „Sf. Stelian“ din Parohia Movila Miresii, judeţul Brăila, a desfășurat o serie de activități cu specific tradiţional susţinute de gospodinele vârstnice din această localitate brăileană şi dedicate copiilor şi tinerilor.
Activitatea principală a constat în cunoașterea şi aprofundarea tradițiilor gastronomice locale moştenite din generaţie în generaţie.
Astfel, membrii grupului catehetic au fost împărţiţi în mai multe grupe, iar fiecare grup a vizitat o persoană vârstnică de la care au învăţat să prepare câte un fel de mâncare tradițională.
Tinerii, cu mult entuziasm şi hărnicie, s-au implicat în activități precum: frământarea aluatului în covata veche a bunicilor, coacerea pâinii şi a prescurilor, umplerea borșului de putină şi gătirea câtorva feluri principale de mâncare la cuptorul din curte, toate sub supravegherea bunicilor lor.
La sfârșitul zilei, bunătățile gătite au fost aduse în curtea bisericii parohiale, acolo unde, după momentul solemn de rugăciune, au fost aşezate pe masa veche ţărănească şi servite cu multă poftă şi bucurie.
În următoarele zile, copiii au participat la diverse jocuri şi activități recreative, atât în curtea generoasă a bisericii parohiale, cât şi pe terenul de fotbal din localitate.
Activităţile s-au încheiat astăzi cu o excursie la Mănăstirea Măxineni şi la alte obiective culturale şi turistice din municipiul Brăila şi un program special la Aşezământul social-filantropic „Sf. M. Mc. Pantelimon“ – Lacu Sărat.
Bucuria a fost mare întrucât la Aşezământul eparhial s-au întâlnit cu ierarhul Dunării de Jos şi cu Ansamblul „Doruleţul“ din Tulcea.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian le-a fost gazdă şi îndrumător pentru câteva ore în spaţiul natural și primitor al așezământului de la malul cunoscutului lac din apropierea municipiului Brăila.
Plini de energie, toţi cei prezenţi au fost implicați într-o serie de jocuri creative şi recreative şi antrenaţi în câteva dansuri populare tradiţionale.
Pr. Rareş Bucur