Marți, 30 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, 80 de copii au participat cu mare bucurie și entuziasm la activitățile educative și recreative desfăşurate în Parohia Fundeanu, protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați.

La activităţile de vară programate în această parohie gălățeană de preotul paroh și cadrele didactice voluntare au fost implicați 20 de copii de la clasele primare de la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“ din Galați și 60 de copii de la Școala Gimnazială Fundeanu.

Ziua a debutat firesc în biserica parohială cu rugăciunea de dimineață - hrana sufletească și a continuat în cadrul așezământului parohial cu oferirea micului dejun - hrana trupească.

Activitățile propriu-zise au fost organizată pe ateliere de lucru și au constat în: confectionarea de brățări și metaniere, torsul lânii (demonstrație făcută de bătrâna Vârlan Ecaterina în vârstă de 97 de ani), cusături pe etamină cu motive tradiționale, frământarea aluatului și modelarea lui în prescuri și colăcei, pregătirea și ornarea colivelor de grâu, pregătirea unor produse culinare de patiserie și realizarea de decorațiuni florale.

Produsele muncii copiilor au fost expuse și valorificare prin donarea lor vârstnicilor din sat.

În partea a doua a zilei, a fost săvârşită o slujba de pomenire la mormintele preoților și învățătorilor din această localitate, după care toți copiii au servit masa de prânz.

Au urmat câteva ore de voie bună și activități sportive în curtea bisericii.

Activitățile organizate și desfășurare în această vară pentru copiii din parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos au avut un impact benefic atât asupra participanților cât și a comunităților în care acestea au avut loc.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale