În data de 8 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohiile "Sf. Mina" din Brăila, Mărtăcești, Cazasu și Romanu au organizat o zi de tabără comună în cadrul Așezământului „Sf. Pantelimon“ - Lacu Sărat, judeţul Brăila.
Tansportul copiilor și cele necesare consumului în această zi au fost asigurate din resursele proprii ale parohiilor organizatoare, reușind să se mobilizeze exemplar împreună pentru a oferi tinerilor o experienta frumoasa și antrenantă în vacanța de vară.
La acest eveniment au participat 35 de copii care și-au început ziua specială la orele dimineții cu rugăciunea comună în capela din cadrul acestui așezământ.
În continuare, după un recital de cântece susținut de Ansamblul vocal instrumental Mărtăcești, împreună cu Ansamblul „Sf. Mina“, cu toții s-au delectat cu jocuri de șah și alte activități educative.
După prânz copiii au continuat să participe la alte activități recreative, mingiile din dotare fiindu-le piese importante în șirul de jocuri specifice vârstei lor.
La sfarșitul programului au vizitat Manastirea „Sf. Pantelimon“ și expoziția de obiecte tradiționale din cadrul acesteia.
Copiii s-au bucurat la final de obiectele de cult și cărțile de rugaciune pe care și le-au procurat de la pangarul mănăstirii pentru a le oferi părinților, fraților și bunicilor de acasă.