Ideea construirii unei căsuţe în care se pot pune diverse produse alimentare neperisabile, pâine, dulciuri, articole vestimentare, rechizite şi produse de igienă de către oameni dornici de a-i ajuta pe semenii lor nevoiaşi, aparţine preotului Laurenţiu Mocanu din parohia Frumuşiţa, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi.
După Praznicul Adormirii Maicii Domnului din acest an, impresionat de situaţia destul de grea a unor familii cu mulţi copii din localitatea Frumuşiţa, preotul paroh a hotărât să vină în sprijinul celor cu posibilităţi materiale reduse.
Preotul împreună cu mai mulţi voluntari din comunitatea parohială au construit o căsută din lemn cu un spaţi de depozitare în care pot fi adăpostite podusele pe care cei binevoitori le aduc pe parcursul zilei, pentru a fi preluate de persoanele nevoiaşe din parohie.
Această „Căsuţă cu Bunătăţi“, cum este numită sugestiv, se află amplasată într-un spaţiu special amenajat la intarea în curtea locaşului de cult în apropierea clopotniţei, unde zilnic îi aşteaptă, atât pe oamenii generoşi care vor să facă o faptă bună, cât şi pe semenii noştri lipsiţi de cele necesare traiului şi care vor să se bucure de dragostea şi dărnicia interumană.
Între beneficiarii acestei activităţi social-filantropice, începută de numai două săptâmâni, se numără foarte mulţi copii şi persoane vârsnice.
Pentru a împlini Cuvântul Evangheliei şi a fi un exemplu bun în comunitate, preotul paroh aduce cu mare drag zilnic în „Căsuţa cu Bunătăţi“ câte 30 de pâini.
Acest program social-filantropic este o continuare a unui program filantropic mai vechi al acestei parohii, intitulat „La masă cu îngerii“ prin care, înainte de pandemia cu noul coronavirus, un număr de 30 de copii primeau în cadrul aşezământului parohial, o masă caldă de două ori pe săptămână.
Aşa cum reiese din statistici, în România, peste o treime dintre copii trăiesc sub pragul sărăciei, 150.000 dintre aceştia se culcă seara flămânzi, iar în întrega lume, peste 5.000 de copii mor de foame, în fiecare zi, timp în care sunt aruncate tone de mâncare la gunoi.
Pr. Rareș Bucur