Astăzi, 8 aprilie 2022, Capela „Sfântul şi Dreptului Lazăr şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul“ din cadrul Centrului de zi pentru copii al Parohiei ”Sfântul Spiridon” din municipiul Galaţi şi sărbătorit unul dintre ocrotitorii spirituali.
La Sfânta Liturghie din ziua hramului au fost prezenţi copiii asistaţi în cadrul acestui centru de zi, dar şi mulţi elevi de la Asociaţia „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi şi de la alte şcoli gimnaziale din municipiu, însoţiţi de profesorii de religie.
Între cei care i-au coordonat şi ghidat astăzi pe copii s-au numărat şi instructorii de educaţie şi profesorii voluntari care sprijină activităţile desfăşurate cu multă implicare şi dăruire în acest centru social.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de copii, iar la momentul cuvenit aceştia au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
După slujbă, cei mici au primit masa de prânz şi daruri din partea reprezentanţilor centrului social pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti.
În continuare, sub îndrumarea instructorilor de educaţie şi a voluntarilor, toţi copiii au participat la un Atelier de vopsit şi încondeiat ouă şi de realizat felicitări pentru Paşte.
De asemenea, în zilele premergătoare hramului, copiii au lucrat coșuri pentru ouă, suporturi pentru lumânări, vaze, coronițe și multe alte obiecte pe care le-au prezentat astăzi în cadrul unui Târg organizat de sfintele sărbători pascale. Suma strânsă va fi folosită în acest an pentru organizarea taberei de vară pentru copii.
Prin grija şi implicarea membrilor Consiliului şi comitetului parohial şi în baza unui parteneriat cu Consiliul Local Galaţi, în cadrul acestui centru socio-educaţional, 70 de copii care provin din familii defavorizate primesc zilnic masa de prânz şi asistenţă specializată.
Capela, în stil moldovenesc, a fost ridicată între anii 2008-2011, în partea de nord-est a bisericii „Sf. Spiridon“ din Galaţi, ca loc special de rugăciune pentru copiii asistaţi în cadrul centrului multifuncţional care funcţionează în această parohie, precum şi pentru oficierea slujbelor şi a rânduielilor ce ţin de cultul celor adormiţi.
Locaşul de cult a fost pictat în tehnica fresco în anul 2014, fiind înzestrat cu catapeteasmă, icoane în stil bizantin şi cu toate cele necesare slujirii.
La data de 10 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit această capelă situată în centrul oraşului de la Dunăre.
Pr. Rareş Bucur