În contextul „Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, un grup de studenţi gălăţeni, tineri şi vârstnici, au mers astăzi, 11 aprilie, la bătrânii aflaţi în îngrijire în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon“ din municipiul Galaţi.

Scopul acestui proiect comun a vizat animarea tradiţiilor prepascale în rândul studenţilor şi dezvoltarea dialogului dintre tinerele generaţii şi persoanele de vârsta a treia.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi în colaborarea cu „Universitatea Vârstei a III-a” şi Căminului „Sfântul Spiridon“ din Galaţi.

Activităţile au debutat în Capela „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din incinta acestei unităţi sociale cu un dialog întergeneraţional între studenţii de la specializarea „Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială”, venerabilele doamne de la Universitatea „Vârstei a III-a” şi vârstnici instituţionalizaţi.

Vârstnicii au fost încurajaţi şi alinaţi în greutăţile şi suferinţele lor şi le-au fost oferite câteva daruri pentru Sfintele Sărbători Pascale, realizate de către doamna Maria Gheorghe, în vârstă de 91 de ani, fostă directoare de şcoală şi profesoară de limba şi literatura română, iar de mai bine de 15 de ani implicată în activităţi de voluntariat.

În continuare, în sala de activităţi a azilului, sub îndrumarea unor profesori şi a unor pictori, toţi cei prezenţi au participat la un atelier de vopsit şi încondeiat ouă.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, la îndemnul transmis de ierarhul locului, activităţile de sprijinirea a semenilor nevoiaşi, dar şi a celor aflaţi în unităţile medicale şi în centrele sociale vor continua în perioada următoare prin implicarea preoţilor, studenţilor şi a voluntarilor din cuprinsul eparhiei.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale