În cadrul programelor social-filantropice eparhiale desfăşurate în perioada premergătoare marelui parznic al Învierii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în protopopiatul Brăila, a avut loc astăzi, 18 aprilie, acţiuni filantropice în cadrul Aşezământului social de la Parohia „Sf. Filofteia“ şi la casele mai multor familii nevoiaşe de la Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie“ – Brăiliţa.

Acţiunile de ajutorare de astăzi care fac parte din programele eparhiale „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ şi „Contribuim cu bucurie la agapa pascală în familiile sărace“ au fost îndreptate către copiii şi familiile de ucraineni găzduiţi în această perioadă de Parohia „Sf. Filofteia“, către minorii din cadrul Penitenciarului de la Tichileşti, precum şi către 24 familii nevoiaşe.

Darurile achiziţionate şi pregătite special pentru familiile de ucraineni au constat în articole vestimentare, încălţăminte, rechizite şcolare, jucării, dulciuri, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

În cadrul Aşezământului social parohial, de când a început exodul refugiaților ucraineni către țara noastră, parohia brăileană „Sf. Filofteia“ a pus la dispoziţie locuri de cazare şi a oferit hrană zilnic persoanelor venite din Ucraina. De mai bine de o lună de zile, trei familii ucrainene care nu au unde să se ducă sunt găzduite în acest centru parohial, acestora adăugându-li-se periodic şi alţi semeni din Ucraina care sunt în tranzit prin ţara noastră.

Prin grija şi dragostea preoţilor şi a credincioşilor, parohia va oferi în continuare cazare şi hrană semenilor greu încercaţi de conflictul armat din ţara lor.

De dragostea şi generozitatea clericilor şi a credincioşilor acestei parohii au beneficiat şi persoanele private temporar de libertate de la Penitenciarul de minori de la Tichileşti, care au primit 100 de cozonaci şi alte daruri pentru perioada pascală.

Tot astăzi, 24 familii cu pozibilităţi materiale reduse din parohiile brăilene „Sf. Filofteia“ şi „Sf. M. Mc. Dimitrie“ – Brăiliţa au primit vizita preoţilor şi a mai multor voluntari de la aceste două parohii care le-au adus pachete cu produse alimentare necesare pregătirii mesei pascale.

Familii nevoiaşe s-au bucurat de vizita slujitorilor bisericii şi au mulţumit pentru grija permanentă şi darurile oferite în această perioadă premergătoare sfintelor sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale