În cadrul activităţilor misionare şi social-filantropice desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în această perioadă de epidemie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian,în după-amiaza zilei de 30 aprilie, preoţi din cadrul Centrului eparhial au oferit daruri bătrânilor şi orfanilor din două centre sociale din Galaţi.
Chiriarhul Dunării de Jos a hotărât ca persoanelor aflate în îngrijire în cadrul Căminulu ipentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Galaţi şi tinerii orfani de la Centrul de Locuinţeşi Sprijin pentru Tineri din Galaţi să primească mai multe daruri atât de la Centrul eparhial, cât şi de la anumite parohii din municipiul Galaţi.
După ce în zilele de joi şi duminică din Săptămâna Luminată, bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Ierarh Spiridon“ din Galaţi au primit daruri pascale de la Catedrala arhiepiscopală, astăzi ajutorarea vârsnicilor şi orfanilor a continuat cu oferirea de cozonac, ouă roşii, măşti de protecţie şi cărţi de rugăciune în valoare de 1.500 lei.
După ce darurile au fost pregătite la Centrul eparhial, acestea au fost oferite responsabililor din cadrul celor două centre sociale din Galaţi.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, activitaţile de sprijinirea a semenilor nevoiaşi, dar şi a celor aflaţi în unităţile medicale şi centrele sociale vor continua în perioada următoare prin implicarea preoţilor jertfelnici şi a voluntarilor din eparhia noastră.
Pr. Rareş Bucur