Fapta cea milostivă a continuat în protopopiatul Brăila prin preoți implicați, care desfășoară zilnic activități social-filantropice cu scopul de a veni în ajutorul celor încercați, a semenilor noștri în vârstă, a familiilor cu mulți copii, dar și a persoanelor bolnave, aflate în suferință.
La Centrul social-educaţional „Sf. Martiri Brâncoveni“ care funcționează în cadrul parohiei „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare“ din municipiul Brăila, un grup de voluntari îmreună cu preoții slujitori au organizat un proiect filantropic în beneficiul a 52 de persoane, enoriași ai parohiei, dintre care unii vârstnici, familii cu posibilități materiale reduse, fără locuință sau persoane cu handicap, care nu reuşesc să-şi procure hrana zilnică.
Voluntarii le-au oferit pachete cu mâncare gătită, dar și alimente de bază (ulei, zahăr, orez și paste făinoase). De asemenea, fiecare persoană a primit și produse de igienă. Valoarea totală a ajutoarelor oferite a fost de 884 de lei.
În cartierul ce portă numele filantropului creștin Nedelcu P. Chercea, în ziua de 5 aprilie a.c., câțiva ostenitori din cadrul ctitoriei sale, biserica „Sfântul Mina”, din inițiativa preotului paroh și cu sprijinul oamenilor de bine au adus mângâiere pentru 20 de persoane vârstnice din parohie, singure, cărora le-au oferit daruri constând în alimente și articole de igienă, produsele oferite însumând 750 de lei.
Prin colaboarare dintre preotul paroh și Serviciul Social al Primăriei din localitatea Chiscani, au fost înmormântate două persoane abandonate, fără aparţinători, decedate la se Spitalul Județean de Urgență din Brăila. De asemenea, voluntarii parohiei au desfășurat în această perioadă activități de întrajutorare a 10 familii şia persoanelor vârstnice, care se deplasează greu. Acestora le-au fost oferite cărți de rugăciune, precum și pachete cu alimente și articole de igienă în valoare de 650 de lei.
Activitățile prezentate au adus bucurie și speranță în sufletele tuturor celor care au primit această mângâiere din partea Sfintei Biserici. Aceste acțiuni vor continua și în perioada imediat următoare.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos