În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, pe lângă ajutoarele de mare necesitate acordate spitalelor, Aşezămintele sociale parohiale oferă zilnic hrană caldă şi alimente neperisabile persoanelor nevoiaşe, persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu şi celor care se luptă pentru limitarea şi stoparea acestei epidemii.

În această situaţiei de urgenţă, parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Galaţi prepară şi oferă zilnic hrană caldă pentru 100 de persoane nevoiaşe.

Încă din anul 1998, de la inaugurarea cantinei, parohia a asigurat o masă caldă pe zi, unor categorii sociale defavorizate, precum copiii sărmani, bătrânii cu pensii mici şi pensionarii cu venituri reduse, bolnavi imobilizaţi în casă, dar şi oameni ai străzii, persoane care au fost spitalizate sau care îşi au domiciliul în localităţile din preajma municipiului Galaţi şi care au venit în oraş pentru analize medicale în ambulatoriu.

De la inaugurare şi până în prezent, prin cantina socială s-au derulat programe de ajutorare pentru familiile cu mulţi copii, cu posibilităţi materiale reduse, precum şi programe educaţionale cu elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Dan Barbilian“, care se află pe raza parohiei.

În prezent, parohia asigură prin cantina socială, o masă caldă în sistem catering, o dată pe zi, pentru 100 de persoane.

Activităţile care se derulează prin cantina „Sf. Cuv. Parascheva“ sunt asigurate de trei angajaţi ai parohiei, fondurile provenind din parohie și din donații. De la începutul perioadei de epidemie şi până astăzi, cantina a oferit hrană în valoare de 10.150 de lei.

⁕⁕⁕

Lucrările de construire a cantinei „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ au început în anul 1997, fiind inaugurată pe data 29 noiembrie 1998, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi.

Capacitatea cantinei este de 140 persoane în două săli, una de 100 locuri şi alta de 40 locuri.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale