În cadrul programelor social-filantropice eparhiale desfăşurate în această perioadă de pandemie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, preoții și voluntarii din parohiile protopopiatului Brăila, au adus mângâiere persoanelor vârstnice, singure, precum și unor familii cu mulți copii, aflate în dificultate.
Astfel, prin intermediul Centrului cultural-educațional „Sfinții Martiri Brâncoveni“ al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului“, a fost pregătită hrană caldă și pachete cu alimente de primă necesitate și cărți de zidire sufletească. Preoții parohiei, împreună cu voluntari, s-au deplasat la 20 de enoriași cărora le-au oferit cu dragoste darurile pregătite, aducându-le multă bucurie.
Valoarea produselor oferite a fost de 400 de lei. Această activitate se desfășoară în cadrul centrului social al parohiei săptămânal, iar persoanele care beneficiază de sprijin sunt atât vârstnici, cât și copii.
De asemenea, într-o zonă cu populaţie defavorizată a municipiului Brăila, respectiv în cartierul Lacu Dulce, 7 familii nevoiaşe au beneficiat de grija Bisericii prin oferirea de pachete cu alimente, fructe, dulciuri, precum și jucării pentru copii. Cele 21 de persoane au primit ajutoare în valoare de 410 lei.
În comuna Tudor Vladimirescu din județul Brăila, prin strădania preotului paroh George Postolache și a unui grup de voluntari, 20 de familii au primit alimente neperisabile, respectiv ulei, zahăr, orez, paste făinoase, mazăre, măsline, pâine și dulciuri, în valoare totală de 950 de lei.
În această duminică, în protopopiatul Brăila, prin intermediul parohiilor, s-au oferit ajutoare în valoare totală de 1760 de lei unui număr de 76 de credincioși, care au beneficiat astfel de sprijinul nemijlocit al Bisericii prin implicarea preoților, a membrilor Consiliilor și Comitetelor parohiale și a bunilor creștini, aducând o rază de speranță în aceste vremuri dificile.