Adresă: Str. Goleşti, nr. 52, mun. Brăila, cod 810143; telefon 0723.202282

Responsabil: pr. Mihai‑Ciprian Duca

În anul 1998, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, la inițiativa unui grup de femei din Comitetul parohial al bisericii „Sfinții Arhangheli“ din Brăila, a început un amplu program social de ajutorare a mai multor familii, program ce a constat în oferirea unei mese calde la domiciliu, de 3 ori pe săptămână, unui număr de 40 beneficiari.

În anul 2006, în luna mai, au fost demarate lucrările de construire a unei noi cantine care a fost finalizată şisfinţită de ierarhul locului în anul 2010, în ajunul sărbătorii Sfinților Arhangheli, primind ca ocrotitor şi pe Vasile cel Mare.

În momentul de faţă, beneficiarii sunt în număr de 45 de persoane nevoiaşe, în special copii, numărul de locuri putând fi suplimentat pana la 60, hrană caldă fiind oferită zilnic, în trei serii, între orele 12.00-14.00.

Cantina dispune de două săli de mese, o bucătărie utilată, două magazii şi un grup sanitar.

În cadrul acestui centru social sunt desfăşurate și activităţi cu copiii, prin oferirea de meditaţiişcolare cu ajutorul voluntarilor, profesori și învăţători din parohie.

*

Cantina socială „Sfântul Vasile cel Mare“ din Brăila oferă hrană zilnic nevoiaşilor în această perioadă de epidemie

Cu prilejul hramului „Sfinţii Arhangheli“, s-a desfăşurat o activitate filantropică pentru cei 30 de copii asistaţi în cadrul Centrului social „Sfântul Vasile cel Mare“ şi pentru 20 de bătrâni singuri, mulţi dintre ei cu vârste înaintate. Pe lângă masa caldă oferită zilnic copiilor asistaţi, Centrul social „Sfântul Vasile cel Mare“ le-a dăruit şi obiecte vestimentare pentru perioada rece care urmează, pachete cu alimente neperisabile şi produse de igienă. Valoarea darurile oferite de parohia brăileană cu prilejul sărbătoririi ocrotitorilor spirituali este de 9.000 lei. De la începutul perioadei de epidemie din ţara noastră şi până în prezent, Centrul social „Sfântul Vasile cel Mare“ din Brăila a oferit semenilor noştri ajutoare în valoare de 73.356 lei.

În ziua de 27 aprilie 2021, Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din municipiul Brăila a organizat şi desfăşurat o activitate social-filantropică, activitate care face parte din programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti“, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru 30 de copii asistaţi în cadrul Centrului social „Sfântul Vasile cel Mare“ din cadrul parohiei şi pentru 5 bătrâni singuri, mulţi dintre ei cu vârste înaintate.

Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-a reuşit să se achiziţioneze mai multe piese de mobilier necesare amenajării camerei de gardă din cadrul Secţiei Medicală 1 a acestei unităţi spitaliceşti brăilene. După activitatea de la spital, preoţii şi angajaţii Centrul social „Sfântul Vasile cel Mare“ din cadrul Parohiei „Sfinţii Arhangheli“ din Brăila au oferit alimente neperisabile, articole vestimentare, încălţăminte şi alte daruri lacei 30 de copii asistaţi în cadrul Centrului social.

Cantine sociale