Adresă: Str. Constructorilor, nr. 18A, mun. Galaţi, cod 800352
Responsabil cultural: pr. Eugen Drăgoi; telefon 0749.182855
Responsabil filantropie: pr. Cosmin Munteanu; telefon 0745.530564
În incinta bisericii parohiale „Înălțarea Domnului“ din municipiul Galați s-a ridicat între anii 2008-2010 o clădire P + 1, cu destinația de spațiu pentru servicii social-filantropice și pentru activități cultural-spirituale. La parter există o sală de mese, cu o capacitate de 120 de locuri, bucătărie și spații de serviciu și de depozitare, iar la etaj o bibliotecă-sală de conferințe, cu o capacitate de 75 de locuri și 4 birouri pentru activități filantropice și culturale.
Așezământul este dotat cu toate utilitățile și inventarul necesare desfășurării în condiții optime a activităților pentru care a fost destinat.
Piatra de temelie a fost așezată printr-o ceremonie religioasă în ziua de 3 iunie 2007, așezământul fiind pus sub patronajul Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur.
Lucrările de construcție și dotare au început în iunie 2008 și s-au finalizat în august 2017, fiind recepționate în luna decembrie anul 2017. Clădirea a fost intabulată (nr. cadastral 127818-C2), are autorizație de securitate la incendii, eliberată de ISU Galați și autorizație pentru certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică eliberată de Direcția de Sănătate Publică a județului Galați.
Inaugurarea oficială a așezământului și sfințirea clădirii s-a oficiat de către ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în ziua de 13 noiembrie 2018, în prezența administrației eparhiale și a preoților din Protopopiatul Galați.
Coordonator al așezământului a fost numit pr. Eugen Drăgoi, slujitor la parohia Înălțarea Domnului, prin Decizia chiriarhală nr. 382 din 28 septembrie 2018.
Cantina Așezământul parohial „Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur“ funcționează cu două persoane cu calificare de bucătar și cu un administrator. Zilnic, în afară de duminici, se prepară hrana în bucătăria cantinei pentru 65 de persoane lipsite de posibilități materiale (familii cu 3-6 copii, persoane cu dizabilități, bătrâni suferinzi). Beneficiarii înscriși la cantina așezământului sunt periodic consiliați de un asistent social voluntar, secondat de cântăreții bisericești ai parohiei care au absolvit studii de asistență socială și se implică în derularea anchetelor sociale. Fondurile pentru această activitate filantropică provin din donațiile credincioșilor, care în zilele de sâmbătă participă la slujbele de pomenire pentru cei adormiți din familiile lor.
Beneficiarii sunt de diferite vârste, de la copii fără părinţi, până la bătrâni cu venituri foarte mici, zilnic aceștia servind masa de prânz. Ocazional, la sărbători și zile importante ne îndreptăm activitatea filantropică și către beneficiarii Fundației Familia care găzduiește persoane vârstnice și nevoiașe, mame și copii, oferindu-le materiale de igienă personală, alimente neperisabile și dulciuri.
Coordonator al activității social-filantropice a fost numit pr. Cosmin-Dan Munteanu, slujitor la parohia Înălțarea Domnului, prin Decizia chiriarhală nr. 310 din 01 septembrie 2025.
La celălalt nivel al clădirii, se desfășoară activitatea culturală sub îndrumarea și coordonarea pr. Eugen Drăgoi, numit prin decizia chiriarhală nr. 309 din 01 septembrie 2025. Imediat cum ajungi la etaj, te întâmpină biblioteca parohială care are un număr de cca 6000 de volume (cărți teologice, beletristică, istorie, artă, dicționare) și periodice bisericești.
În sala bibliotecii se țin lunar conferințe pe diverse teme de interes religios, cultural, științific, de către conferențiari din Galați și din alte orașe ale țării, se desfășoară lansări de carte, activități cu elevi și studenți, se susțin microconcerte de muzică clasică (biblioteca are în dotare și o pianină). Beneficiari și participanți la astfel de manifestări sunt preoți din oraș, enoriași ai parohiei, oameni de cultură, elevi și adolescenți.
Anterior acestui așezământ, s-a aflat în funcțiune o cantină parohială, „Samarineanul milostiv“, la demisolul bisericii parohiale, care a asigurat hrana zilnică pentru cca 50-100 de persoane, timp de 21 de ani (între 8 noiembrie 1997-7 ianuarie 2019) fără întrerupere.
Cantina parohială „Samarineanul milostiv” a funcţionat iniţial din anul 1997, desfăşurându-şi activitatea la demisolul bisericii „Înălţarea Domnului“, din cartierul gălăţean Ţiglina 2.
Sursele de finanţare provin exclusiv din fondurile parohiei, iar conducerea cantinei este asigurată de preoţii slujitori ai parohiei.


















