Milostenia este dovada dragostei, a înţelegerii şi a sentimentului că orice om îţi este frate; este putinţa de a te transpune în situaţia fratelui care nu are, este expresia împlinirii voii Mântuitorului: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate, asemenea să facă“ (Lc. 3, 11). Sfântul Apostol Pavel îndeamnă, spunând: „Facerea de bine şi dărnicia nu le daţi uitării, căci la jertfe ca acestea, Dumnezeu priveşte cu plăcere“ (Evrei 13, 16).

În perioada Postului cel Mare şi în preajma praznicului Învierii Domnului, în parohiile eparhiei s‑au desfăşurat şi se vor desfăşura, potrivit tradiţiei şi învăţăturii Bisericii noastre şi în conformitate cu proiectele filantropice eparhiale, activităţi care au drept obiectiv sprijinirea familiilor sărace, cu mulţi copii, a persoanelor singure şi a vârstnicilor.

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

După tradiţie, la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează ample acţiuni filantropice îndreptate către persoanele cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, aflate în evidenţa parohiilor, sau către semenii aflaţi în instituţiile de asistenţă socială şi medicală din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare.

În acest program social‑filantropic, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos s‑au implicat peste 100 de parohii din întreaga Eparhie, preoţii parohi, însoţiţi de membrii Consiliilor şi Comitetelor parohiale oferind persoanelor nevoiașe alimente, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de igienă personală şi colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare, cruciuliţe).

De asemenea, în bisericile din eparhie au fost rostite, la slujba Sfintei Liturghii, cereri speciale pentru toţi semenii aflaţi în suferinţă, rugăciunea din biserici fiind prelungită până la inima celor singuri sau aflaţi în necazuri prin gândul bun şi luminos, prin fapta de omenie.

Spre pildă, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Galaţi, vo­luntari ai parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ - Cimitir, înso­ţiţi de preotul paroh au vizitat o parte dintre bolnavii internaţi aici.

În urma recomandărilor primite din partea cadrelor medicale, bolnavilor le‑au fost oferite pachete cu alimente neperisabile, obiecte de igienă personală, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

Totodată, preoţii slujitori au rostit rugăciuni pentru cei bolnavi, i‑au întărit în credinţă şi i‑au încurajat în suferinţele lor.

De asemenea, membrii Consiliului și Comitetului parohial de la parohia „Sf. Proroc Ilie“, după ce au participat la Sfânta Liturghie au organizat o activitate filantropică îndreptată către bătrânii aflați în grija „Fundației de sprijin a persoanelor vârstnice“ din Galați. În cadrul aceste Fundații, bătrânii beneficiază de cazare, masă, consiliere psihologică și servicii medicale.

În aceeaşi zi, Chiriarhul Dunării de Jos, urmând cuvintelor Mântuitorului din Sfânta Evanghelie citită în Biserica Ortodoxă: „Gol am fost şi M‑aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M‑aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, a făcut o vizită celor privați temporar de libertate din Penitenciarul de maximă siguranță din Galați. Acestora le‑a oferit daruri duhovniceşti, încurajându‑i să se aplece spre curățirea sufletească şi trupească.

În cadrul programului social‑filantropic desfășurat de Eparhia Dunării de Jos, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 2.930 de persoane au primit ajutoare materiale, în valoare de 47.147 lei. Această activitate de ajutorare a semenilor noștri se înscrie în acțiunile social‑filantropice programate pentru tot parcursul perioadei liturgice a Triodului.

Duminica Sfintei Cruci

În Duminica Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin preoții slujitori, membrii organismelor parohiale și tineri voluntari, a organizat variate manifestări pastoral‑misionare şi social‑filantropice, în cadrul unor instituţii sociale – spitale, aziluri de bătrâni, cămine de copii, penitenciare – înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele Altare către „altarele vii“, creştinii aflaţi în boală, în suferinţă şi în lipsuri.

În capela Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Doctori fără de Arginţi, Chir şi Ioan“ din Galați, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către pc pr. capelan Octavian Buruiană, în prezența atât a unor persoane bolnave internate în spital, cât și a credincioșilor din oraș.

Pentru copiii internați aici, parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi a pregătit zeci de pachete cu alimente, dulciuri, obiecte de igienă personală și iconițe.

După slujbă, un grup de tineri voluntari ai parohiei însoţiţi de pr. Ninel Țugui, în cooperare cu cadrele medicale, au vizitat micii pacienți în saloanele lor oferindu‑le darurile aduse, încurajând şi binecuvântând atât copiii şi părinţii lor, cât şi cadrele medicale.

În cadrul acestui program social‑misionar eparhial, 2.869 de persoane au primit ajutoare materiale, în valoare de 38.643 lei.

Sărbătoarea Bunei Vestiri

Cu prilejul sărbătorii Bunei Vestiri, istorica biserică din Galaţi, care şi-a sărbătorit hramul, a derulat o amplă activitate social‑filantropică la Maternitatea „Buna Vestire“ din municipiu, instituţie medicală cu care se află într‑un parteneriat tradiţional, fructuos. Acţiunea a vizat susţinerea a 25 de tinere mame, care au primit de curând dar de prunci, în semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care acestea o aduc pe altarul familiei şi al Bisericii.

Totodată, parohia a oferit masa de prânz pentru 95 de persoane de la Azilul de bătrâni din municipiu, precum şi pentru 7 copii de la Centrul social „Dragoş“, valoarea ajutoarelor acordate fiind de 2.100 lei.

Un program asemănător a fost organizat şi de parohia „Buna Vestire“ din Brăila, la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu, precum şi la Centrul maternal „Alexandra“. Cele 70 de mame şi copiii au primit kituri igienice şi articole vestimentare în valoare de 1650 lei. Preoţii au rostit rugăciuni de sănătate pentru copii şi au încurajat şi binecuvântat pe tinerele mame.

De asemenea, Protoieria Făurei, cu sprijinul parohiilor a desfăşurat un program filantropic pentru cei 63 de vârstnici şi bolnavi din cadrul Căminului de bătrâni şi de la Spitalul Orăşenesc Făurei, valoare ajutoarelor oferite fiind de 700 lei.

Numărul total al beneficiarilor în acest program a fost de 260 persoane, cu o valoare a ajutoarelor oferite de 4.450 lei.

„Sănătate pentru sate“

Având în vedere hotărârile luate în cadrul şedinţelor Consiliului şi Adunării Eparhiale din zilele de 3 şi 4 februarie 2017, cu privire la organizarea unor programe socio‑medicale în cadrul unor parohii mai sărace“, în conformitate cu Protocoalele de cooperare „Asistenţă medicală şi spirituală“ şi „Sănătate pentru sate“, încheiate între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop au fost desfăşurate numeroase activităţi în cadrul cărora, pe principiul voluntariatului, medici, studenţi, tineri, preoţi şi credincioşi au oferit asistenţă spirituală şi medicală.

De asemenea, s‑a avut în vedere ca medicul de familie, în a cărui circumscripţie medicală se iniţiază acest program, să fie anunţat şi să‑şi manifeste acordul pentru a participa şi/sau susţine această iniţiativă de într‑ajutorare, actul medical făcându‑se în cadrul dispensarelor locale sau în spaţii care să corespundă normelor legale sanitare.

Trebuie subliniat faptul că aceste activităţi au fost precedate de oficierea Tainei Sfântului Maslu, în cadrul cărora au participat preoţii din cercurile misionare, împreună cu numeroşi credincioşi, împletindu‑se astfel rugăciunea pentru vindecarea sufletească, cu cea pentru vindecarea trupească.

Au fost vizitate 13 parohii, cu participarea a 52 de medici şi asistenţi, asistenţa medicală fiind acordată unui număr de aproximativ 817 de persoane, serviciile medicale fiind primare (tensiune, glicemie etc.). Persoanele care sunt nedeplasabile au fost vizitate la domiciliu, dăruindu‑li‑se alimente şi medicamente.

Valoarea totală a ajutoarelor acordate (medicamente şi alimente) este de 14.540 lei.

„Donează sânge, salvează o viaţă!“

Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Arhiepiscop, desfăşoară constant, pe parcursul anului şi în special în Postul Mare, o amplă campanie de donare de sânge, cu implicarea preoţilor, tinerilor şi credincioşilor din parohii. În acest sens, în cele două municipii, Galaţi şi Brăila, prin deosebita colaborare cu cele două Centre de Transfuzii, potrivit programărilor, se realizează acest program umanitar.

„Ne înnoim de Sf. Paşti“

În conformitate cu Hotărârea Permanenţei Consiliului Eparhial din data de 24.02.2017 (p.v. nr. 673/2017), în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în preajma Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim se desfăşoară programul social‑filantropic „Ne înnoim de Sf. Paşti“. Acest program se adresează familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, conform listelor transmise de către parohii, prin intermediul protoieriilor.

Numărul copiilor care beneficiază de acest program social‑filantropic este de 2.134, ajutoarele oferite constând în kit‑uri igienice (pastă de dinţi, detergent, şampon, săpun, detergent vase etc.).

Valoarea ajutoarelor ce sunt oferite prin intermediul acestui program social este de aprox. 100.000 lei, cu o contribuţie împărţită astfel: Centrul Eparhial (60%), protoierii (20%) şi parohii (20%).

În cadrul acestui proiect social‑filantropic vor fi implicaţi asistenţii sociali de la parohii, studenţi şi masteranzi din cadrul Departamentului Teologic al Fa­cultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Galaţi, elevi seminarişti şi tineri voluntari care vor distribui articolele de igienă, împreună cu preoţii şi credincioşii din parohiile respective.

„Împreună de Sf. Paşti“

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian, în cea de‑a treia zi a Sărbătorii Învierii Domnului, în cadrul aşezămintelor sociale parohiale va fi oferită o masă de prânz, cu produse tradiţionale de Paşti, familiilor nevoiaşe cu mulţi copii, precum şi pentru vârstnici.

„Bucuria de a dărui“

De Paşti, Protoieria Galaţi, cu sprijinul parohiilor, va oferi pachete cu alimente persoanelor care beneficiază de serviciile oferite de către Centrul pentru refugiaţi din municipiul Galaţi şi Centrul de persoane fără adăpost.

Sumele cheltuite pentru alimentele cumpărate vor fi suportate de către toate parohiile din Protoieria Galaţi.

***

Pe lângă programele social‑misionare tradiţionale, în Eparhia Dunării de Jos s‑au mai desfăşurat şi alte activităţi ocazionate de nevoile urgente ale semenilor noştri, după cum urmează:

Sprijin pentru familiile afectate de explozia din 18 martie 2017

În data de 18 martie 2017, Arhiepiscopia Dunării de Jos a împărtăşit durerea, cu cei ce au suferit din cauza cumplitului accident ce a avut loc în Galați, acordându-le sprijin spiritual și material.

Eparhia s‑a implicat consolând și ajutând familiile afectate de acea deflagrație, oferind familiei care a pierdut un copilaș, cu sprijinul bisericii parohiale „Sf. Ana“, toate cele necesare de înmormântare.

De asemenea, celelalte familii afectate au fost asistate cu minimul necesar de alimente și îmbrăcăminte.

Rugăciune şi dar filantropic pentru sănătatea lui Ionel Andrei

Fiind impresionaţi de suferinţa copilului Petru Ionel Andrei, de 13 ani, şi cu multă speranţă în ajutorul lui Dumnezeu şi al medicilor, înaintea sfintelor sărbători ale Învierii Domnului, unind rugăciunea cu ajutorul filantropic, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a hotărât oferirea sumei de 1000 de euro familiei Andrei, rugând preoţii şi credincioşii din parohia în care aceasta locuieşte, să continue colecta în Duminicile a V‑a şi a VI‑a din Sfântul Post, pentru sprijinirea acestui caz umanitar.

Toţi creştinii care doresc să facă un gest umanitar, sunt îndemnaţi să contacteze familia şi să depună bani în conturile anunţate în ziarul „Viaţa liberă“ din data de 31 martie a.c.

Proiect de reparare, renovare şi dotare a unei şcoli nevoiaşe din Protopopiatul Nicoreşti

În data de 23 martie 2017, la Școala Gefu din satul Ghidigeni, a avut loc sfinţirea claselor de curs după ce au fost efectuate lucrări de igienizare, montare parchet, văruire, conform proiectului sinodal de reparare, renovare şi dotare a unor şcoli nevoiaşe din zonele defavorizate.

Școala din Gefu are trei clase funcţionale, cu o suprafaţă totală de 112,5 mp şi un număr de 77 copiii, majoritatea de etnie rromă. În derularea lucrărilor de reabilitare au fost implicaţi ca parteneri: Protoieria Nicoreşti, Protoieria Tecuci şi parohia Ghidigeni.

Lucrările s‑au desfăşurat cu sprijinul unei echipe de muncitori voluntari din parohia Ghidigeni. Copiii au primit la final cărţi de rugăciune pentru tineri, dulciuri şi ghiozdane echipate.

Program duhovnicesc liturgic, misionar şi filantropic în parohii sărace la Dunărea de Jos

În săptămâna a V‑a din Postul Sfintelor Paşti, Ierarhul Dunării de Jos, după săvârşirea Sfintei Liturghii, împreună cu o delegaţie de la Catedrala Arhiepiscopală a mers în localitatea Odaia Manolache, din judeţul Galaţi, unde au oferit daruri copiilor ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Aici, Părintele Arhiepiscop a hotărât înfiinţarea „Şcolii de sub streaşina bisericii“ de la Odaia Manolache pentru două familii - una ce se îngrijeşte de 10 copii şi alta care are 6 copii, sfinţind clădirea din curtea bisericii ce va avea această destinaţie.

La plecare au fost vizitaţi acasă şase copii, care fac parte dintr‑o familiile cu posibilităţi materiale reduse, unde s‑a stabilit ca în perioada premergătoare Sfintei Învieri să se efectueze o curăţenie minimală în casă, să fie achiziţionate articole vestimentare noi pentru copii, iar după Sfintele Paşti să se contribuie pentru crearea unor condiţii decente pentru creşterea copiilor.

Alte 16 echipe de delegaţi ai ÎPS Sale au vizitat 65 de parohii, ducând creştinilor de acolo binecuvântarea Chiriarhului, încurajând bătrânii şi oferind la 300 de copii kit-uri igienice în cadrul programului „Ne înnoim de Sfintele Paşti“.

Pâinea bucuriei“ din Parohia Ianca

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ ‑ Ianca I a iniţiat programul ,,Pâinea bucuriei“, în cadrul căruia în fiecare dimineață persoanele nevoiaşe li se asigură pâine necesară hranei zilnice, prin bunăvoinţa şi dragostea enoriaşilor din localitatea respectivă.

Sectorul social-filantropic

Cantine sociale