În contextul Anului omagial Euharistic şi al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, tinerii din parohia „Sfânta Treime“ Costieni, Protoieria Covurlui, Arhiepiscopia Dunării de Jos, au desfăşurat în perioada 1-7 aprilie a.c. mai multe activităţi, dedicate Zilei Mondiale a Sănătăţii.
Proiectul cultural-educaţional şi social-filantropic „Muguri de lumină“, implementat în parohie, a avut ca beneficiari un număr de 32 de copii și tineri, din cadrul celor două grupe de cateheză ale programului catehetic „Hristos împărtășit copiilor“ şi 12 enoriaşi vârstnici.
Astfel, în urma parteneriatului încheiat între parohie şi Cabinetul Stomatologic din localitate, prin purtarea de grijă a domnului dr. Vasile Bârlădeanu, patru tineri, proveniţi din familii cu venituri reduse sau fără posibilităţi materiale, au primit îndrumări medicale, consult stomatologic şi tratament gratuit.
Activitatea a continuat în Duminica a V-a din Post, prin săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, în timpul căreia toţi copiii şi tinerii participanţi la acest proiect au fost împărtăşiţi. La sfârşitul slujbei, aceştia au primit în dar cărţi de rugăciune, iconiţe şi produse de igienă orală.
Urmând exemplul evanghelic de a-i cerceta pe cei aflaţi în neputinţe, în ciuda vremii nefavorabile, în după-amiaza aceleiaşi zile, tinerii însoţiţi de pc. pr. Adrian Dicu, au vizitat la domiciliu mai multe persoane vârstnice, aflate în evidenţele speciale ale parohiei, în majoritate cu probleme motrice, cărora le-au oferit dispozitive ortopedice pentru mers (bastoane ortopedice, cârje antebraţ şi cadru de mers fix), pachete cu alimente de primă necesitate şi alte daruri de suflet.
Activităţile proiectului se înscriu în tema de meditaţie a acestui an bisericesc şi vor continua în parohie.