Cabinetul medical parohial a fost înfiinţat cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop în data de 16 noiembrie 2000.

Beneficiarii sunt vârstnici, persoane de etnie rromă şi persoane cu venituri mici. Acordarea consultaţiilor de către medici se face atât în timpul săptămânii, cât şi duminica, imediat după terminarea slujbei, dată fiind participarea în număr mare a persoanelor vârstnice.

Personalul ce deserveşte cabinetul este alcătuit din doi medici voluntari: Drăghici Elena şi Constantin Ionelia – medici de familie.

Din punct de vedere financiar, cabinetul este susţinut de către parohie şi de către Centrul Eparhial. Toate serviciile medicale sunt gratuite.