Acţiune de donare de sânge la Galaţi
Necesarul de sânge în România rămâne constant ridicat, fiind o problemă cronică la nivel național, deși numărul donatorilor a crescut în anumite zone. Deşi au existat campanii care…
Categorie · 667 de articole
Necesarul de sânge în România rămâne constant ridicat, fiind o problemă cronică la nivel național, deși numărul donatorilor a crescut în anumite zone. Deşi au existat campanii care…
În cadrul programelor pastoral-misionare şi social filantropice dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului Galaţi şi al întregii Românii, în această lună în Eparhia Dunării de Jos…
Tot astăzi, în cadrul evenimentului liturgic, pastoral, misionar şi educaţional aşezat sub ocrotirea Apostolului românilor, Sfântul Andrei, au fost binecuvântate şi lucrările de reamenajare realizate în ultima perioadă…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Aşezămintele social-filantropice din Arhiepiscopia Dunării de Jos, pe lângă programele şi activităţile desfăşurate permanent pentru semenii nevoiaşi aflaţi în evidenţele parohiale, organizează în…
„Tinerii dependenţelor”, campionii sănătăţii La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în cadrul cursului de Spiritualitate Orotodoxă pentru studenţii şi masteranzii Departamentului de Teologie din cadrul Facultăţii…
Parohia „Sfânta Cruce“ din municipiul Brăila, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a organizat astăzi, 12 septembrie 2025, în cadrul programelor pastoral-misionare şi social-filantropice desfăşurate cu prilejul hramului,…
Astăzi, 4 septembrie 2025, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat programul eparhial ”Hristos în şcoală” prin care 3300 de copii din judeţele Galaţi şi Brăila primesc ghiozdane…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, urmând o mai veche tradiţie din Arhiepiscopia Dunării de Jos, se desfăşoară la început de an şcolar o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu…
Tinerii din Parohia Zăvoaia, județul Brăila, au luat parte la programul eparhial ,,Vacanța din pridvorul Bisericii”, desfășurat pe parcursul verii în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ziua a început…
În data de 1 iunie 2025, în cartierul Chercea din municipiul Brăila, a avut loc un incendiu de mari proporții care a afectat cinci locuințe. În această situație,…
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a II-a după Rusalii, numită şi Duminica Sfinţilor Români, la Catedrala arhiepiscopală din Galați. Răspunsurile…
În acest an, în lunile aprilie şi mai, două incendii violente au afectat grav zece locuinţe din municipiul Galaţi. Din primele momente ale nefericitelor evenimente, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte…