De Ziua Internațională a Copilului, în Eparhia Dunării de Jos, s-au desfășurat ample activități și manifestări în care copiii au avut prilejul de a se bucura prin participarea și antrenarea în activități creative și recreative.

Inspirați de entuziasmul arătat de copii în anii trecuți, Asociația Ortodoxia Tinerlor“ din Galațiîn parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos și Asociația „Provita“ Galați, a organizat în curtea bisericii „Sfântul Stelian“ din municipiul Galați, cinci ateliere creative, în care, mai mulți voluntari, părinți și tineri iubitori de frumos, au oferit copiilor din parohiile orașului un cadru în care creativitatea, dibăcia mânuțelor și bucuria s-au întâlnit.

Atelierele de confecționat felicitări, de cusut, de poezie, culinare și handmade au introdus copiii într-o lume fascinantă în care au putut descoperi că ei pot realiza diverse lucruri frumoase și pot fi modele unii pentru alții.

Prezent la eveniment, Chiriarhul Dunării de Jos, a felicitat organizatorii pentru dăruirea și implicarea în astfel de activități menite să aducă bucurie, lumină și speranță acolo unde uneori acestea nu mai există, mai ales că astfel de fapte sunt mult așteptate.

Plini de bucurie de prezența în mijlocul lor a Părintelui Arhiepiscop aceștia au simțit nevoia de a interacționa și de a-și arăta fiecare talentul.

La final, ierarhuli-a binecuvântat pe toți și le-a adresat un cuvânt de apreciere pentru frumoasele obiectele realizate chiar de ei.