În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oferit preoţilor de la parohii Lumina Sfântă adusă în seara aceleiaşi zile de o delegaţie a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim. Lumina a fost dusă cu evlavie de preoţi şi oferită credincioşilor adunaţi în sfintele lăcaşuri.

În continuare chiriarhul locului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a rostit chemarea „Veniţi de luaţi lumină“ şi a oferit, la momentul mult aşteptat Sfânta Lumină celor câtorva mii de credincioşi adunaţi pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale şi pe strada Domnească.

Adresându-se mulţimii de credincioşi, ierarhul Dunării de Jos a accentuat însemnătatea duhovnicească a aducerii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Sfintei Lumini care se oferă tuturor celor prezenţi la Biserica Sfântului Mormânt a Mântuitorului Hristos de la Ierusalim şi i-a îndemnat ca toţi cei prezenţi să fie lumină şi călăuzitori pentru semenii noştri aflaţi în neputinţe şi în grele încercări.

După primirea Luminii Sfinte, mulţimea credincioşilor a participat la slujba Canonului Învierii din Catedrala Arhiepiscopală. A fost oficiată în continuare Sfânta Liturghie Pascală la care au luat parte un număr impresionant de credincioşi gălăţeni dar şi reprezentanţii autorităţilor locale. La finalul slujbei toţi credincioşii au primit pâinea sfinţită numită „pască“ şi tradiţionalele daruri de cozonac şi ouă.