Continuând tradiția ultimilor ani, majoritatea parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au organizat, în Duminica Sfintei Cruci, multiple manifestări pastoral-misionare şi social-filantropice înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele Altare către altarele vii, fraţii şi surorile aflaţi în boală, în suferinţă şi în lipsuri.

Întrucât Liturghia dă naștere filantropiei, la Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a participat mai întâi la procesiunea cu racla ce adăposteşte o părticică din lemnul Sfintei Cruci, aflată în patrimoniul sacru al eparhiei, procesiune ce a fost urmată de rânduiala specială de scoatere a sfintei cruci spre închinare, după care a oficiat slujba Sfintei Liturghii.

În capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă, Galaţi, celor 35 de persoane private de libertate participante la Sfânta Liturghie, dar nu numai lor, parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Galaţi le-au oferit daruri de alimente, precum şi obiecte de igienă personală.

Manifestarea a fost posibilă datorită unei fructuoase cooperări a tinerilor voluntari din cadrul Facultăţii de Arhitectură Navală, Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi parohiei gălăţene.

În cadrul programului liturgic, a fost oficiată rânduiala specială pentru cei aflaţi în închisori, rostindu-se şi rugăciuni pentru sănătate.

Bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi au primit vizita preoţilor, membrilor organismelor parohiale şi voluntarilor din cadrul parohiei „Sf. Ana“ din municipiu.

În cooperare cu conducerea spitalului, bolnavii au fost cercetaţi la paturile lor, fiind încurajaţi şi binecuvântaţi să poată purta pe mai departe crucea suferinţei lor.

De asemenea, bolnavii au primit din partea parohiei „Sf. Ana“ pachete cu alimente neperisabile, iconiţe şi alte daruri de suflet.

În toate sfintele lăcaşuri din Eparhia Dunării de Jos, preoţii au îndemnat credincioşii, ca prin rugăciune şi efort duhovnicesc personal, toţi cei aflaţi în suferinţă să-şi poarte crucea cu mulţumire şi, în acelaşi timp, cei ce au posibilităţi să le ofere sprijinul după râvna şi puterea lor.

Cantine sociale