Parohia ocrotită de Sfinţii Trei Ierarhi este una din cele mai dinamice parohii gălățene, implicate atât în programe educaționale pentru tineri şi împreună cu tinerii, cât şi în proiecte filantropice îndreptate către cele mai defavorizate categorii sociale. În perioada premergătoare hramului, 15-29 ianuarie 2017, cu binecuvântatea ierarhului locului, parohia a organizat cea de a XIII-a ediţie a Concursului de şah, intitulat „Atleţi ai minţii, atleţi ai credinţei“.

Evenimentul, rod al unei excepționale cooperări dintre parohie şi Clubul de Şah „Genius“ din Galaţi, a reunit la Centru de Tineret al parohiei, peste 20 de concurenți de la diferite şcoli de şah şi nu numai, pe două categorii de vârstă. În data de 28 ianuarie a avut loc festivitatea de premiere, câştigătorii primind din partea organizatorilor cupe, medalii, diplome şi dulciuri.

Cantine sociale